De ce pleacă antrenorii români ?

vlcsnap-2019-01-21-14h08m50s015
Bun găsit, domnule Ştefan Radu ! Astăzi, vă propun să discutăm despre o viaţă dedicată gimnasticii artistice, trăită cu emoţii, succese, dezamăgiri, multă muncă şi iluzii. Câţi ani v-aţi petrecut în sala de gimnastică şi de ce aţi ales acest sport ?
     
      Am parcurs mai bine de 53-54 de ani prin toate etapele:  sportiv, instructor, profesor, antrenor de lot naţional. Am practicat gimnastica de la vârsta de 8 ani. Îmi face o deosebită plăcere să menţionez cluburile şi câţiva dintre antrenorii care m-au selecţionat, instruit şi încurajat să deprind şi să iubesc acest sport.
La Clubul Sportiv Şcolar Nr. 2 Bucureşti am debutat în gimnastică sub îndrumarea antrenorilor Atanasiu Cornel și Petre Saciordățeanu. Cel din urmă l-a pregătit în perioada copilăriei și pe Marian Drăgulescu.  Apoi, am continuat pregătirea în cadrul Liceului Sportiv Nr. 35 București sub îndrumarea  profesorului Gabriel Molea.
        A urmat ceea ce numești tu ,,o viaţă dedicată gimnasticii artistice, trăită cu emoţii, succese, dezamăgiri, multă muncă,, dar de pe poziție de instructor, profesor și antrenor!                            
        Am debutat ca instructor la Clubul Steaua și Clubul Sportiv Nr.7 Dinamo. Ulterior am devenit profesor și antrenor.
        Și pentru că am ajuns la acest moment, te rog, să-mi permiţi să amintesc un lucru mai puțin cunoscut și făcut public.
        Aici, în Clubul Dinamo, împreună cu bunul meu coleg Petrescu Constantin am pus bazele primului „lot masculin de copii și juniori”. Ulterior, colectivul de sportivi și antrenori a fost plimbat prin toată țara și astfel, a fost încurajată apariția altor centre de pregătire.
         Eu (Ştefan Radu), Dorel Marin şi Gabriel Molea  am fost inițiatorii specializării și lucrului pe aparate. Personal, m-am ocupat de lucrul pe paralele şi cal, aparate la care lotul de seniori nu avea randament.
         Revenind, lotul acela  de mici gimnaști s-a transformat în lot de tineret,  deplasat pentru trei săptămâni la Timișoara. Cele trei săptămâni au devenit trei ani petrecuţi departe de familiile noastre.  Așa au fost indicațiile la acea vreme,  în ciuda voinței noastre și a familiilor vitregite de prezența noastră!

  • IMG_2342
Auzim tot mai des că tinerii pleacă în străinătate pentru un trai mai bun, căci vremurile sunt agitate în România. Şi dumneavostră aţi ales să plecaţi în străinătate. Care au fost motivele?
 
 Ai dreptate! Așa este… Se pleacă pentru ceea ce înseamnă un trai mai bun! Se pleacă pentru lipsa de perspectivă. Se pleacă pentru completarea și perfecționarea studiilor. Se pleacă pentru a se verifica nivelul posibilităților și utilizarea unor tehnologii și condiții de lucru, pe care noi nu le deținem … încă. Se pleacă în căutarea civilizației exprimate în lucruri mici, necesare în activitatea de zi cu zi.  Se pleacă pentru o altă condiție financiară sau socială de oferit familiei. Se pleacă pentru a scăpa de țesătura unor relații interpersonale păguboase stabilite pe seama clientelismului, nepotismului și cumetriilor sau unor politici sociale si economice confuze și care nu oferă imagine sigură de viitor!
Iată, în câteva cuvinte, motivele pentru care am ales și eu să lucrez în străinătate, ba mai mult, întors acasă și după o nouă perioadă ,,promițătoare,,  am decis să renunț, alegând să ies la pensie!
IMG_2318
IMG_2315
Cum aţi descrie România la revenirea în ţară după mulţi ani petrecuţi în străinătate?
 
      Este greu să exprimi  în câteva rânduri observații, analize și stări de spirit…Personal, mă așteptam la schimbări mai mari și mai consistente, atât în ceea ce reprezenta infrastructura, dar și pentru activitatea sportivă, în special.
La acel moment, am avut posibilitatea să compar lucrurile așa cum se petreceau în interiorul României ,  în paralel cu ceea ce se petrecea, în același interval de timp, în afara țării.
     
      Am lăsat în România un sistem de lucru, în care, la gimnastică se lucra în cuplu, plus contribuția unui coreograf. Când am revenit am constatat că  țările prin care trecusem au adoptat sistemul nostru de lucru, iar în România fusese abandonat!  
       În Cipru s-au construit un complex sportiv și o sală nouă pentru gimnastică, având posibilitatea  de a organiza o competiție de talie europeană. Dar, am fost și sunt dezamăgit de ceea ce se cheamă deprofesionalizare și lipsa de implicare pentru studiu și implementarea noilor tehnologii de lucru (restructurarea dotărilor necesare noilor metodologii de învățare, consolidare, perfecționare în domeniul gimnasticii artistice).
       Revenit acasă, în cadrul unei lucrări prezentate la UNEFS București, analizam parcursul gimnasticii româneşti în comparaţie cu Cipru și SUA. Am punctat insistent  fenomenele și cauzele care anunţau declinul gimnasticii din ţara noastrăÎn intervalul anilor 2008-2010 n-am fost crezut!
     Ştiți ce s-a întâmplat în anul 2016 și se cunoște rezultatul de la J.O. de la Rio! 
IMG_2338
IMG_2413
IMG_2346
Am demarat, aş putea spune…timid, o campanie numită „Conectăm gimnastica la aparate” ! În calitate de specialist, consideraţi că gimnastica este deconectată de la performanţă, infrastructură, viitor olimpic, sau este o exagerare ?
 
        Sălile de sport, în general, iar cele de gimnastică, în special, sunt supuse unui proces constant de degradare. Evident, trebuie să li se acorde o atenție semnificativă de întreținere şi dotare. Gimnastica este un sport scump și nu s-a dezvoltat un sistem privat ca la tenisul de câmp, baschet, înot, fotbal, etc. Schimbări au existat și există, dar suma și consistența lor reprezintă un proces care ține de management privat, parteneriat public privat sau de stat.
        La noi, lucrurile sunt cam amestecate și din păcate, prea mult controlate și administrate de stat. O lamă cu două tăișuri!  Activitatea de tip privat nu a fost încurajată! Dimpotrivă, a fost mereu pusă sub semnul întrebării și conturată de neîncredere!
        Un lucru bun, dupa CE de gimnastică de la Cluj, Federația Română de Gimnastică a putut să sprijine o serie de cluburi să se doteze sau reutileze cu aparatură de competiție.
       
        Obișnuiesc să spun că siguranța și valoarea performanței (metaforic, reprezentată de o frumoasă cupă de cristal) stau în siguranță pe o masă stabilă cu cel puțin trei picioare egale: antrenorul, sportivul și părintele. Cu atât mai bine dacă ,,masa,, are și cel de-al patrulea punct suport, managerul. Numai unul dintre aceste elemente suport, dacă este mai ,,scurt,, și nu constitue motiv de încredere și dezvoltare egală, cupa se răstornă, cade și se sparge!
        Suntem în situația de a dramatiza și nu oricum… la scară națională! Trebuie reformate în continuare mentalități, cu precădere forme de acțiune, mai ales în rândul tinerilor antrenori, dar și șefilor înrădăcinați în birouri și scaune, doar cu numele și fără energia sau priceperea de a se implica în colaborări și interveniții interministeriale.
 
 

  • IMG_2378
 
În urmă cu aproximativ 3 ani, ne-am întâlnit într-o sală de gimnastică pentru a face curăţenie acolo. Ce lipseşte cu adevărat dintr-o sală de gimnastică?
 
        Voi încerca să exemplific cu situații concrete de necesități și prezențe indispensabile.
      În primul rând, tot ce poate ține de siguranța și integritatea fizică a sportivului, apoi tot ce ține de ajutor și asigurare în funcție de nivelul de pregătire a grupelor în lucru, stadiul pregătirii și obiectivele pregătirii: saltele,  gropi speciale de aterizare sau tunele de ajutor la nivelul solului, trambuline și pârtii elastice și semielastice, burete de diferite densități și forme, mini aparate și aparate specifice de dezvoltare fizică si abilități specifice gimnasticii.
    Recent, am asistat la câteva antrenamente într-o sală medalion foarte bine dotată, dar nu pentru toate obiectivele de etapă ale celor prezenți acolo. Riscul de accident nu exista și era acoperit, dar obiectivele de învățare și consolidare nu puteau fi satisfăcute integral, din lipsa dotărilor. Strategiile și obiectivele, oricum ar fi fost prezentate pentru un ochi avizat, se amestecau în mod profan! Se desprindeau ,,bunele intenții,, nu și posibilități !
 
     Ce mai lipsește?…Prezenţa tinerilor studenți la ore de practică pedagogică și a celor care ar trebui să-i instruiască din punct de vedere !

  • IMG_2429
 Ce le recomandaţi antrenorilor de gimnastică artistică din România ?
 
      Nu există un sfat anume, o cheie de boltă, un element de bază, care explică sau dezleagă problematica eficienței pregătirii antrenorului și a sportivilor lui. Chestiunea aceea cu ,,secretul este munca,, nu mai este valabilă în performanță!… Poți să tragi și să muncești precum tractoarele… Dacă nu se muncește în mod inteligent, totul va deveni timp pierdut!
      Complexitatea acestui sport este atât de mare încât pregătirea și atenția antrenorului presupun diversitate și o paletă mare de cunoștințe, strategii și abilități, aspecte de care antrenorul trebuie să țină seama permanent.
 
 
 Ca să nu greșesc, eu prezint o singura listă și pretind că nu-i completă!
 
a)   Instruire și pregătire personală cu caracter permanent.
b)   Abordarea pregătirii de la vârste mici și pe cât posibil în sector de piață liberă.
c)   Dezvoltarea abilităților de ajutor, asigurare și asistență pentru siguranța și integritatea fizică a micuților gimnaști.
d)   Joaca și recompensele specifice determinării dragostei pentru această disciplină sportivă. O foarte bună relație cu părinții și bunicii pentru a  aduce copiii la sală.
e)  Acordarea unei atenții deosebite corectitudinii din punct de vedere tehnic pentru poziții, acțiuni, joc al tonusului muscular, fazelor de mișcare însușite pas cu pas și fară grabă.
f)  Cultivarea calităților psihocomportamentale de răbdare, tenacitate și exigență personală, pentru continuitate în stabilirea obiectivelor. Obiective, care, pentru tânăra generație de gimnaști trebuie să pară că vin din propie inițiativă.
g)   Grija permanentă pentru siguranța aparaturii din sală și confecționarea permanent de aparate și ateliere ajutătore din punct de vedere metodic.
h)  Studiu permanent și bine organizat pentru cunoașterea particularităților fiecărui gimnast și valorificarea calitaților care diferă de la un individ la altul, dar, care din punct de vedere strategic pot fi valorificate cu succes.
i)   Performanța presupune selecție severă și pregătire diferențiată orientată spre valori certe, pentru a evita pierderea de timp.
j)  Stabilirea permanentă de colaborări și schimburi de experiență cu antrenori din întreaga lume. Participarea la forme de pregătire comună în cadrul unor camp-uri sau așa zise tabere de pregătire comună, cu scopul stimulării, informării și lărgirii experienței atât pentru sportivi cât și pentru antrenori.
 
 
 
 
IMG_7729
IMG_7509
Privind tabloul general al gimnasticii artistice româneşti (atât masculin, cât şi feminin), când credeţi că s-a produs ruptura în performanţă ? Consideraţi că a existat un „moment cheie” în care ar fi trebuit să se acţioneze şi nu s-a întamplat ?
 
     După umila mea părere acest moment apreciat de dumneavoastră drept ,,ruptura în performanţă,, pentru gimnastica românesca s-a petrecut încet și sigur începând din momentul în care antrenorii loturilor de seniori n-au mai avut suportul antrenorilor de la nivelele categoriilor inferioare.
          Cauzele au fost mai multe…atat de ordin financiar cât și de ordin socio-profesional. Aceste cauze au apărut și s-au înmulțit atât în rândul antrenorilor, dar și în rândul sportivilor.
          Nu-mi place și nu vreau să arăt cu degetul spre cineva, dar vina se împarte între cei ce au condus fără viziune și cu dorința de a-și păstra scaunele de conducere, salariile sigure de la stat, sistemul lor de relații și cunoștințe. Mă gândesc chiar și la jurnaliști, colegi de-ai dumneavoastră, care au ocolit adevărul cu privire la adevărata origine și putere reală a ,,fabricii de medalii pentru gimnastica românescă,,.
     Au relatat și au încurajat o atmosfera părtinitoare în spatele căreia se înmulțeau necazurile, insatisfacțiile, se accentuau orgoliile, în paralel aparea deznădejdea și abandonul, sau dorința de zbor spre țările în care avem sute de antrenori capabili și care nu au plecat neapărat cu gândul la bani.
        Consider că membrilor mediului universitar le-a lipsit spiritul critic și curajul să atragă atenția, să realizeze studii și analize punctuale, efectuate la zi, ori de câte ori rezultatele în competițiile interne sau internaţionale reprezentau jumăăați de măsură, un gen de colac de salvare și amânare pentru ,,marele dezastru,, reprezentat de Jocurile Olimpice de la Rio și ce va urma până la viitoarea ediţie a J.O.
         În proporţie mare, aceste aspecte au fost cu siguranţă cunoscute în mediul jurnalistic, dar o politică neinspirată de promovare și susținere practicată cândva în România, s-a rostogolit în mod păgubos în favoarea unor nume, staruri, prea puține la număr și neputincioase să evite situația de sufocare apărută în gimnastica noastră.
         Mi-aș dori să nu se mai repete această istorie și cei ce se simt în situațiile menționate mai sus sa-și redefinescă pozițiile și să-și aducă aminte expresia biblica: „Daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului, şi lui Dumnezeu, cele ale lui Dumnezeu”, astfel încât, istoria să nu se mai repete și dezastrul să nu se adâncească. Poate, în acest mod, mai putem salva ceva !
Să nu mă întrebi numele acestor colegi! Ei se știu foarte bine, n-ar fi deontologic, cu atât mai mult cu cât, probabil, nici ei nu s-au simțit totdeauna foarte confortabil !
Ar fi multe de spus…Dar, mai bine, să lăsam tânăra generație de antrenori și sportivi să nu mai repete greșelile trecutului, sa înceapă să  simtă sportul de mare performanță ca pe propia afacere, pe care să o ,,apere cu dinții,, combativ, cu spirit critic, curajos, cu demnitate și de ce nu… cu simț patriotic!
       
Susţine sportul românesc ! 
Arhivă reportaje gimnastică artistică