Blog

Mihai Cojocaru dezvoltă un proiect unic în Europa : „Skill Factor Advanced Training”

image1
image8
 
Bun găsit, domnule Mihai Cojocaru. De câţi ani locuiţi în Belgia şi de ce aţi ales să antrenaţi în altă ţară ?
 
În Belgia locuiesc de o viaţă, aproximativ 30 de ani. Aici am început să antrenez după ce am încheiat cariera de jucător. În perioada 1999-2005 am fost  jucător – antrenor, apoi m-am concentrat pe dezvoltarea filosofiei şi a programul tehnicianului de skills.
Un coleg de echipă m-a îndrumat spre o cunoştinţă de-a lui, care avea nevoie de un asistent, mai  târziu, am aflat că este vorba de Wiel Coerver, un om deosebit, care m-a inspirat în tot ceea ce fac.
El m-a ajutat sā înţeleg ce înseamnā antrenorul de skills.
image7
 
   Aveţi şi un proiect personal dedicat copiilor belgieni şi olandezi ?
 
În  Belgia dezvolt proiectul „Skill Factor Advanced Training”. Am o echipă minunată ! Lucrez alături de colegii mei la un proiect unic în Europa. Eu, Ovidiu Stîngă, Adrian Cojocaru (fratele meu), Joep Haan şi Ricardo Moniz pregătim copii din Belgia, Olanda şi Germania.
În ultimii 3 ani am colaborat cu multe cluburi profesioniste din zona  Genk , STVV, FC Eindhoven , Willem Twee etc . În vacanţe, organizăm Elite Camp în toată Europa, inclusiv în  România. În perioada 4-6 aprilie 2018 vom avea a 6-a ediţie, de data aceasta la Galaţi. 
 
image4
image10

Ce echipă antrenaţi în prezent?

 În acest moment sunt antrenor de tehnicā la clubul olandez PSV Eindhoven, fac  parte din staff-ul tehnic al echipei feminine de senioare, care activeazā în campionatul profesionist din Olanda.  Vineri, 23 februarie 2018, echipa mea a învins pe Ajax cu scorul de 3-0. Urmează meciurile din play-off. 

 

image5
 

  Reveniţi în fiecare an în ţară pentru a oferi lecţii copiilor români. Ce lipseşte fotbalului românesc? 

 
     În România sunt foarte mulţi copii cu potenţial, iar dacă vor fi incluşi în proiecte adecvate vor avea mari şanse de a ajunge jucători profesionişti. Vă aduceţi aminte din perioada „Academia Hagi”, unde lucram cu Andrei Ciobanu, Alex Cicaldău, Ronaldo Deacon , Dragoş Nedelcu, Alex Măţan, Ianis Hagi şi mulţi alţii ? Eu am crezut în aceşti copii ! Erau receptivi, dornici să înveţe şi să efectueze antrenamente intense.
   Răspuns precis : AVEM NEVOIE DE ANTRENORI PASIONAŢI. ,, Tailor made coach „
 
 
Cum este privit fotbalul feminin în străinătate ?
 
Fotbalul feminin în Benelux este în plină dezvoltare. În Olanda este mult mai  bine organizat decât Belgia. În 2017 Olanda a câştigat titlul de campioană europeană.
Există mult interes şi din partea publicului, sponsorilor, cluburilor. 
image2
image6
image9
 
Ce trebuie să înţeleagă publicul din exerciţiile prezentate în clipurile video?
 
Toţi copiii pot dezvolta foarte uşor aceste abilităţi, dar evident este mult de muncă.  Este nevoie de motivaţie şi foarte important, de influenţa pozitivă a antrenorului, care are menirea de a le lumina calea.
Talent is not born , talent is made by hard work.
 
 
    În final, vă rog să oferiţi un sfat tinerilor antrenori din România !
 
Ca sfat : hmmm , multă pasiune, multă muncă, dăruire, răbdare ! Antrenorul trebuie să fie un bun pedagog, să vină cu entuziasm la teren, să investeascā în aceastā meserie şi să o profeseze cu plăcere. Să creeze un mediu plăcut la antrenament, să ofere copiilor libertatea de a se exprima.
 
Every child has the right for good football formation and education.

Alte detalii despre activitățile lui Mihai Cojocaru, în arhiva CVMedia.

Categories Fără categorie